Anterior am scris despre necesitatea cunoașterii realităților inclusiv din domeniul justiției, apreciind că este un lucru normal ca activitățile din acest domeniu de importanță specială din viața societății românești să fie cunoscute, în scopul prevenirii şi înlăturării amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere siguranței naționale.
Prin siguranţa naţionala a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politica necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.
Având în vedere necesitatea asigurării siguranţei naţionale a României în scopurile menționate anterior, este greu de explicat și imposibil de acceptat, că persoane care au statutul de magistrat acționează ca și cum ar avea ceva de ascuns față de membrii societății, în condițiile în care marea majoritate a cetățenilor României sunt convinși de faptul că magistrații sunt oameni corecți și nu au nimic de ascuns din ceea ce are legătură cu activitatea lor profesională.
În articolul 16 din Constituția României este prevăzut că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări și că nimeni nu este mai presus de lege.
Pornind de la aceste raționamente de bun simț, este foarte interesant, deși extrem de greu de explicat, de ce unii dintre magistrați asimilează cunoașterea activității lor profesionale și care nu are nimic secret, cu atacurile asupra ,,independenței justiției” pe care au calificat-o și ridicat-o la rang de marotă.
Explicarea celor două noțiuni nu justifică așa ceva iar aspectele semnalate în documentarul ,,Justiție capturată”, indică fapul că sub paravanul așanumitei independențe a justiției și la adăpostul acestei lozinci folosite în mod intens și neargumentat, sunt comise fapte pentru care, în mod obișnuit, atunci când nu este vorba despre magistrați, cercetarea autorilor acestora, nu este efectuată cu ei în stare de libertate.
Faptul că la adăpostul acestui slogan se acționează în scopul creării unei zone de protecție și impunitate pentru cei care încalcă legea, nu poate fi acceptat ca fiind un motiv ca activitățile profesionale ale magistraților să nu fie cunoscute atât de organele cu atribuții în domeniul asigurării siguranţei naţionale a României cât și de către cei care, prin eforturile și impozitele pe care le plătesc, fac posibilă susținerea financiară a domeniului de activitate judiciară.
Prin faptul că s-a acceptat în mod nejustificat ca zona de activitate a justiției să nu facă obiectul activității de cunoaștere de către organele cu atribuții în domeniul asigurării siguranţei naţionale a României, s-a ajuns la situații de tipul celor prezentate în documentarul ,,Justiție capturată”, numărul acestora fiind nepermis de mare.
În situația ipotetică a existenței unei relații de prietenie dintre o persoană abonată la efectuarea de activități de încălcare a dispozițiilor legale, atât timp cât aceasta este favorizată atât de șeful poliției competente teritorial în zona în care comite acele încălcări, cât și de șeful structurii Ministerului Public care supraveghează activitățile de cercetare penală ale polițiștilor de poliție judiciară din unitatea de poliție menționată, riscul ca persoanei ,,favorizate” să îi fie antrenată răspunderea penală pentru fapte ilicite comise, este unul extrem de redus.
De obicei așa ceva se numește protecție extinsă și poate fi întâlnită în numeroase cazuri de actualitate, ținute în mod intenționat și ostentativ în nelucrare de către cei care au atribuții de cercetare penală, și/sau de supraveghere a activității de cercetare penală, ori de urmărire penală a faptelor care fac obiectul cercetărilor în respectivele cazuri.
În astfel de situații este de remarcat că unora nu le trece prin minte că și ei au obligația de a se conforma dispozițiilor legale și că acestea le sunt aplicabile și lor
Datorită pozițiilor de autoritate publică pe care le au, se comportă ca și cum ei ar fi ,,Legea” și că pot face orice doresc, fără ca prevederile acesteia să le fie aplicabile, iar statutul lor profesional ar implica și impunitatea pentru neconformarea lor respectivelor dispoziții legale.
Din punct de vedere legal, persoanele care exercită funcții publice, au obligația de a-și exercita atribuțiile în condiții de imparțialitate, integritate, transparență a deciziilor pe care le iau și de supremație a interesului public.
În situația în care nu o fac, antrenarea răspunderii lor penale nu este o opțiune ci o obligație legală imperativă, însă cum poate fi tratată situația în care ce nu face soțul și/sau subalternii lui care sunt funcționari polițiști, ori aceștia fac cu încălcarea legii și vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane, iar cei care au obligația să le constate faptele și să efectueze activități de urmărire penală cu privire la acestea, își desfășoară activitatea profesională în subordinea soției acestuia?
În mod cert este o temă de analiză de actualitate față de care nimeni dintre cei cu atribuții specifice nu manifestă vreun interes legal.
Despre situația concretă la care am făcut referire, urmează să dăm detalii în următorul articol.
