Începem săptămâna cu prezentarea unei situații care demonstrează dincolo de orice dubiu că în Poliția Română lucrurile nu doar par, dar și sunt scăpate de sub orice control referitor la corectitudinea activităților funcționarilor lor.
Anterior am publicat un amplu serial despre existența unor relații nerecomandate, nepermise și nesancționate dintre ofițeri de poliție din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române și un controversat personaj politic, concluzia fiind aceea că în cadrul unității menționate există grave probleme în materia respectării dispozițiilor legale.
Ulterior începerii publicării serialului de dezvăluiri, au fost obținute din surse deschise informații despre existența unor probleme majore în cadrul aceleiași structuri polițienești și care pot avea consecințe legale extrem de severe.
Conform semnalărilor apărătorului din oficiu al unui suspect de origine africană care, la acest moment nu dorește să-și facă publică identitatea, la data de 09 iulie 2025, clientul său a fost ,,săltat” de organele de poliție, împreună cu toți colegii acestuia, de la punctul de lucru din București al unui call-center dedicat comiterii de fraude informatice circumscrise investițiilor la bursă și în cryptomonede și dus la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate situate în București, Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 13-15, Sector 2.
Apărătorul a afirmat că,
”În după-amiaza/seara zilei de 09 iulie 2025 am fost contactat telefonic pentru a-i asigura apărarea clientului meu într-un dosar penal al Structurii Centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate și Terorism, însă mi s-a comunicat despre clientul meu că se afla la sediul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Șoseaua Ștefan cel Mare, fiind cercetat pentru comiterea de fraude informatice și altor infracțiuni asociate cu acestea. Ajungând acolo, am fost dirijat de o doamnă care a spus că se numește Savu, de aproximativ 40 ani, blondă și foarte corpolentă, într-o cameră de la etajul 2 al clădirii instituției, în care accesul persoanelor neautorizate era interzis, având inscripționată pe ușă mențiunea ”Zonă de securitate” și unde clientul mă aștepta stând pe un scaun, nesupravegheat. În încăperea aceea se aflau mai multe persoane care erau audiate concomitent, ,,la grămadă”, cu risc de ,,contaminare” prin influențare a declarațiilor datorită faptului că toată lumea auzea ce spunea toată lumea, toate fiind îngrămădite printre birouri și tot felul de acte așezate în dezordine și accesibile oricăreia dintre cei prezenți, indiferent de calitățile lor. I-am cerut doamnei Savu să am o discuție privată cu clientul meu, pentru că în acel birou înghesuit de atâția oameni îmi era imposibil și să vorbesc în șoaptă în condiții de confidențialitate. Am ieșit pe hol, unde, de asemenea, se perindau fel de fel de persoane precum duminica într-un târg comunal, ocazie cu care clientul mi-a spus că i se făcuse rău după ce a fost ținut în condiții umilitoare, degradante și stresante și a așteptat în picioare ore întregi pe holuri, fiindu-i încălcate mai multe drepturi, fără apă sau hrană și fără a i se permite să ia legatura cu reprezentanța diplomatică a țării a cărei cetățean este. Ulterior, la indicațiile aceleiași doamne Savu, am fost îndrumat împreună cu clientul meu și un interpret, într-un alt birou în care, de asemenea, era interzis accesul persoanelor neautorizate, având pe ușa de la intrare inscripția ”Zonă de securitate”, unde a fost audiat de către polițiști, concomitent cu alte persoane care erau înghesuite și audiate în același birou. Holurile instituției erau ticsite cu fel de fel de persoane de diverse naționalități, care erau ulterior îngrămădite în birouri unde accesul în mod clar le era interzis, conform inscripțiilor afișate pe ușile de acces.
Ne simțeam ca într-un film prost, unde fiecare vorbea limba lui și nimeni nu înțelegea nimic, un haos de nedescris în odăile Poliției Române unde eram înghesuiți la audieri împreună cu alte sute de persoane, deși era ilegal sa intrăm pentru că nu eram autorizați!”
Din comunicatul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate și Terorism dat cu ocazia efectuării activității menționate și din celelalte date disponibile existente, rezultă faptul că peste 300 de persoane de origine română, din țări non-UE, din zona Africii, Asiei sau din Orientul Mijlociu, cercetate în dosarele penale nr. 1125/19/P/2024 și 4753/19/P/2424 ale DIICOT – Structura Centrală pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, înselăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, au fost audiate în cauză la data de 09/10 iulie 2025.
Adăugând la aceștia apărătorii și interpreții prezenți, rezultă faptul că peste 700 de persoane neautorizate pentru acces în zonele de securitate din sediul unității de poliție, au fost introduse ilegal în acest interval foarte scurt de timp în camerele situate în ”Zone de securitate” ale Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, făcând absolut imposibilă protecția informațiilor clasificate existente în birourile respective și a înscrisurilor aflate în locuri accesibile tuturor celor prezenți acolo.
Pare un film realizat într-o unitate medicală cu profil psihiatric, după momentul în care atât pacienții și aparținătorii acestora, împreună cu personalul medical și cel ethnic de deservire, au intrat în stare de agitație și nu mai pot fi ținuți sub control.
Partea proastă este că ce ați citit este realitatea necosmetizată din cea mai prestigioasă structură a Inspectoratului General al Poliției Române, care grupează într-o proporție mai mare decât oricare altă structură polițienească, polițiști cu valoare personală ridicată.
Concluzia care este de formulat e aceea că dacă în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate se întâmplă așa ceva, atunci în oricare altă structură polițienească, este posibil să se întâmple orice.
