În precedentul episod al seriei de dezvăluiri referitoare la cel mai mare incident de securitate din întreaga istorie a Poliției Române, am prezentat modul în care, precum în perioada marilor migrații, zonele de securitate ale Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au fost invadate de sute de persoane care, datorită regimului legal de acces restricționat în acele spații, nu aveau dreptul să intre în incinta acestora.
Faptul că acele sute de persoane au pătruns în zonele de securitate ale Direcției de Combatere a Criminalității Organizate se datorează introducerii lor de către ofițerii din Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice care au organizat acțiunea în cadrul căreia au reușit să producă cel mai mare incident de securitate din întreaga istorie a Poliției Române.
Cum prezența unei persoane neautorizate într-o zona de securitate constituie o încălcare a prevederilor legale, potrivit apărătorului care a sesizat și semnalat această problemă, rezultă că și declarația ce i-a fost luată clientului său în timp ce se afla într-o zonă de securitate și nu într-un spațiu destinat activităților de cercetare penală, a fost luată în condiții de nelegalitate care în mod evident, atrag nulitatea actelor întocmite în aceste condiții.
Și nu este vorba despre o singură persoană aflată în această situație ci poate fi pusă în discuție legalitatea activității de audiere a tuturor persoanelor care au fost audiate în condiții similare.
Acesta se are în vedere ca fiind argumentul principal pe care se va baza cererea apărării de constatare a nulității actelor întocmite, fiind avute în vedere și starea de presiune și climatul intimidant create de polițiștii participanți la acțiunea polițienească organizată de către DIICOT.
După cum se cunoaște, competența cercetării infracțiunilor de criminalitate organizată aparține procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar polițiștii din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române, au obligația de a efectua acele activități care sunt dispuse de către procurori.
În aceste condiții, efectuarea de către polițiștii din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate de activități de audiere prin introducerea celor audiați, a apărătorilor lor și a interpreților puși la dispoziția acestora, în spații în care, din punct de vedere legal ei nu aveau drept de acces, constituie un act clar de încercare de zădărnicire sau cel puțin de îngreunare a activității de urmărire a urmăririi penale efectuate de procurorii D.I.I.C.O.T. în dosarele penale nr. 1125/19/P/2024 și 4753/19/P/2424.
În contextul informațiilor prezentate apare fireasca întrebare, pentru cine joacă polițiștii din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și dacă fac acest lucru cu bună-credință, deoarece este evident că nu o fac cu profesionalism.
Într-o exprimare mai puțin elegantă, întrebarea este dacă sunt proști sau ticăloși, deoarece este foarte greu de crezut că în structura de elită a Inspectoratului General al Poliției Române, se pot comite astfel de erori care pun în pericol rezultatul activității procurorilor D.I.I.C.O.T., cea mai atractivă ipoteză de lucru fiind aceea că nu este o eroare ci o acțiune intenționată.
În sprijinul existenței acestei ipoteze, mai este de avut în vedere un aspect care pare a fi de un real interes.
Apărătorul care a prezentat situația analizată de noi, a mai semnalat și faptul că organele de anchetă au avut date și informații cum că liderii grupării infracționale sau ,,gulerele albe”, care coordonau cele 300 de persoane care au fost implicate în activități infracționale sub coordonarea lor și au fost audiate, sunt din Israel, iar însuși liderul lor, despre care se știe că ar avea calitatea de agent MOSAD, a venit în București cu două săptămâni înaintea declanșării acțiunii operative.
Scopul deplasării lui ar fi fost cel de a coordona în mod direct direct anumite activități infracționale mai sensibile, însă în mod extrem de suspect, deși aveau cunoștință despre această situație și că este vorba despre o fereastră de oportunitate de scurtă durată, polițiștii din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate nu au organizat activități de interceptare a acestuia și a fost lăsat să plece din România, fapt care în mod normal ar avea nevoie de clarificări cu privire la motivele pentru care s-a procedat așa.
Apărătorul a afirmat că,
”Clientul meu mi-a spus că nu credea că vor fi prinși vreodată, dacă liderul lor a venit personal aici și nimeni nu i-a făcut nimic!”
Din această perspectivă, este clar că unele lucruri nu sunt cum trebuie să fie și este greu de crezut că organizatorii acțiunii polițienești nu și-au dat seama că prin modul în care procedează neluând măsuri de prindere și reținere a liderului grupării infracționale, nu se va ajunge la compromiterea eforturilor de lungă durată ale procurorilor D.I.I.C.O.T. de destructurare a grupării infracționale organizate ale cărei activități infracționale le documentau.
Motivele pentru care organizatorii acțiunii polițienești au procedat în acest mod necesită a fi stabilite în cadrul unei investigații penale pentru a se concluziona dacă este vorba despre o acțiune de sprijinire a unui grup infracțional organizat sau de una de ajutare a făptuitorilor în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală și tragerii la răspundere penală a autorilor infracțiunilor pentru care se efectuau cercetări.
