Jale mare în Sistem! Posibile explicații ale unei situații fără precedent!

În această perioadă componentele Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională este preocupat și zguduit în mod intens de decizia Președintelui României, domnul Nicușor Daniel DAN, de a nu accepta propunerile de avansare în grad militar și pe cele de avansare în grad profesional care i-au fost înaintate de conducerile instituțiilor menționate.

Durerea este intensă, chiar sfâșietoare pentru unii care îți făcuseră vise, planuri, uniforme, pentru acest moment înălțător și la propriu și la figurat, dar care nu a devenit posibil deoarece Președintele României nu a acceptat propunerile de avansare și pe cale de consecință, nu a fost emis niciun decret în acest scop.

Și bine a făcut, în opinia noastră, chiar dacă unii nu vor fi de aceeași părere cu noi.

Mai grav este că, așa cum se zvonește, nu în puține cazuri, vor trebui făcute tot felul de restituiri, pe motiv de efectuare de plăți neoficiale și pentru neobținerea rezultatului pentru care au fost efectuate.

Poate sunt simple bârfe, însă ar fi extrem de interesant de analizat în cazul celor care au fost avensați în ultimii 10 ani, dacă cei care au fost avansați, îndeplineau în mod real și cumulativ condițiile legale pentru a fi avansați și dacă exista vreo necesitate reală și justificată ca peste capetele acestora să fie declanșată ,,ploaia de stele” care i-a promovat în ,,lumea bună” a Sistemului.

Despre unii dintre ei se pot scrie și lucruri bune, dar în mod corect, puține ar justifica promovarea lor între purtătorii de ,,luceferi”, iar despre aceiași beneficiari ai propunerilor care au fost formulate pentru a fi avansați, nu se poate susține în mod argumentat că au făcut ceva atât de important pentru România, încât să merite a fi propuși pentru a fi avansați.

Aceasta ar putea avea ca scop risipirea suspiciunilor despre faptul că aceste avansări care implică și obținerea de foloase materiale, nu doar de imagine, sunt făcute în alte condiții decât cele incluse în acte normative și în scopuri ilicite.

Potrivit informațiilor pe care le deținem, niciunul dintre cei care au fost propuși și/sau avansați, nu a făcut ,,acte de vitejie” care să îi facă demni de o astfel de recunoaștere socială iar motivele pentru care au fost propuși și/sau avansați, generează multiple suspiciuni de incorectitudine, unele cu certe valențe penale.

Fiind decizii care antrenează pentru beneficiarii lor inclusiv creșteri ale drepturilor bănești pe care le obțin ulterior avansării și ca urmare directă a acesteia, motivele pentru care au fost propuși și avansați, constituie informații de interes public.

Revenind la posibilele motive pentru care Președintele României, domnul Nicușor Daniel DAN nu a acceptat propunerile de avansare care i-au fost înaintate, este de remarcat că în cea mai mare parte a Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, scandalurile se țin lanț, generali cu notorietate din Ministerul Apărării Naționale fiind inculpați, numeroși funcționari din Ministerul Afacerilor
Interne sunt implicați în activități infracționale constatate de către organele de urmărire penală, iar spațiul public este inundat de informații despre activități similare ale unor colegi ai celor anterior menționați.

Fără a se intra în detalii privind această stare de lucruri care nu pare a contura imaginea unor instituții care funcționează în mod eficient, se poate constata că situația existentă nu se poate considera că necesită acordarea de stimulente ci luarea de măsuri de destituire a celor care prin modul în care și-au exercitat
atribuțiile de serviciu, au făcut posibilă crearea și perpetuarea situației descrise.

Anterior în presă au fost publicate părți ale unui document de sinteză în care era făcută referire la existența unor grupări care desfășoară activități infracționale transfrontaliere de mare anvergură în zona frontierei cu Ucraina și cu Republica Moldova, rezultând existența unei stări de vulnerabilitate în planul siguranței naționale în zonele respective.

Interceptarea ,,întâmplătoare” în zona frontierei cu Republica Moldova a unui transport de armament și muniție aduse din zone de conflict armat, a demonstrat corectitudinea susținerii anterioare și că lucrurile nu stau deloc bine în acele zone de frontieră și în domenii de activitate în care, din motive care pot fi suspectate, persoane cu statut oficial, par să aibă o jenă accentuată ca să își îndeplinească obligațiile legale.

În acest context, neacceptarea propunerilor de avansare în grad militar și pe cele de avansare în grad profesional care au fost înaintate Președintelui României, este un act profund justificat și după extrem de mult timp este primul în care un președinte transformă o activitate de acceptare fără opoziție a cererilor Sistemului, într-o activitate responsabilă în care își exercită atribuția de a nu accepta propuneri care nu sunt justificate de situația reală din unitățile acestuia și un exercițiu de detașare de pretențiile obraznice ale unora care se poartă ca și cum ce cer li se și cuvine.

Referitor la situația din acele unități, vom publica un serial despre ce anume se mai întâmplă și nu ar trebui să se întâmple, în Ministerul Afacerilor Interne și care confirmă justețea deciziei de a nu fi acceptate propunerile de avansare în grad militar și pe cele de avansare în grad profesional cu ocazia Zilei naționale a României.

Este extrem de interesant și merită lecturat.

Marian ALIMANESCU

Știri recente

Politică

Actualitate

Comunitate

Copyright Tribuna Coruptiei- Toate drepturile rezervate.