În episoadele anterioare ale serialului de dezvăluiri despre relațiile dintre primarul Robert Sorin NEGOIȚĂ și ofițeri din Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române, am prezentat analiza noastră privind corectitudinea accesării sistemului informatic al I.G.P.R. ce conține date informatice privind problematica criminalității organizate și includerii unor informații aparținând instituției polițienești, obținute cu ocazia accesării în condițiile menționate, în conținutul lucrării ,,Criminalitatea organizată – Tratat de teorie și practică judiciară”, ai cărei coautori figurează că sunt atât polițiștii cât și politicianul.
Dacă despre accesare fără drept în scopul obținerii de date informatice a sistemului informatic aparținând Inspectoratului General al Poliției Române și la care accesul este resticționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, au fost făcute suficient de multe precizări, despre o altă posibilă încadrare juridică a faptelor polițiștilor care figurează în calitate de coautori ai lucrării ,,Criminalitatea organizată – Tratat de teorie și practică judiciară”, urmează să facem referiri în partea care urmează a acestui episod al serialului nostru de dezvăluiri.
După cum cunosc unii dintre cititorii noștri, polițiștii sunt funcționari publici, atât din punct de vedere al legislației lor specifice, cât și din punct de vedere al legislației penale, ei având obligații și interdicții legale, în conformitate cu prevederile legale care le sunt aplicabile.
Una dintre obligațiile principale ale polițiștilor este aceea de a respecta legile țării, în sensul de a se conforma prevederilor acestora și de a nu comite încălcări ale prevederilor legale, între acestea fiind și cele conținute în Codul penal.
Prin neîndeplinirea obligației legale de a se abține de la comiterea de fapte de încălcare a legislației primare în materia accesului la sistemul informatic aparținând Inspectoratului General al Poliției Române și de nedivulgare a informațiilor nedestinate publicității care aparțin acestei instituții publice, polițiștii care figurează în calitate de coautori ai lucrării ,,Criminalitatea organizată – Tratat de teorie și practică judiciară”, fiind în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, și-au încălcat obligația de a se conforma normelor de legislație primară la care am făcut referire.
Din dorința de a crea aparența deținerii unui nivel de cunoaștere superior celui pe care îl dețineau în mod real, au accesat fără drept sistemul informatic aparținând Inspectoratului General al Poliției Române de unde au obținut date informatice pe care le-au folosit la realizarea unei lucrări științifice.
Din cele menționate rezultă că scopul activității lor ilicite incriminate în legislația penală ca abuz în serviciu, a avut ca scop obținerea unui folos necuvenit care are atât o componentă financiară, cât și una de imagine.
Despre această infracțiune care a produs o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale Inspectoratului General al Poliției Române și ale celor ale Ministerului Afacerilor Interne, se poate observa că are o încadrare juridică specială în articolul 13^2 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,
Așa cum se poate constata, faptele polițiștilor au o încadrare care în caz de antrenare a răspunderii lor penale, pot conduce la pedepse care depășesc 10 ani de detenție.
Motivele pentru care niște polițiști cu statut profesional cu grad înalt de onorabilitate, au ajuns să comită fapte care pot să îi expună unor sancțiuni legale severe, pot doar să fie presupuse, însă, în cazul unora dintre ei, evoluția profesională a fost cu mult peste cea a colegilor lor, iar singura explicație care poate fi avută în vedere este aceea că au știut cu cine să se asocieze ca să facă activități de cercetare științifică și să publice lucrări științifice în coautorat, așa cum de fapt au fost comise și faptele ai căror autori sunt.
Primul dintre cei care atrage atenția cu evoluția sa deosebită este Virgil SPIRIDON, care așa cum este constatat de către colegii lui, nu a fost nici mai bun, nici mai rău, decât colegii pe care i-a avut, nu a lucrat nici mai mult și nici mai bine decât aceștia și nu sunt cunoscute argumente pentru care a fost avansat la gradul profesional de chestor de poliție și a fost numit în funcția de adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române.
Faptele descrise atât în acest episod cât și în cele anterioare ale serialului de dezvăluiri, chiar și neinvestigate penal, trebuiau să fie și cel mai probabil sunt cunoscute de către structurile cu atribuții de protecție a informațiilor și intereselor legale instituționale și sunt incompatibile cu calitatea de persoană cu acces legal la informații clasificate.
Faptul că atât polițiștii din Structura de Securitate din Inspectoratul General al Poliției Române, cât și militarii din Direcția Generală de Protecție Internă nu au constatat aceste încălcări ale prevederilor legale, constituie în cazul acestora în concret o neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu, cu certă relevanță penală.
Evoluția ofițerului Virgil SPIRIDON de la un ofițer aflat la același nivel de pregătire, disponibilitate de participare la activități profesionale și eficiență a activităților pe care le efectua, cu cele ale colegilor lui, la nivelul de chestor și adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române, este greu să fie explicată altfel decât prin raportare la activitatea de cercetare științifică și cea de publicare a lucrării ,,Criminalitatea organizată – Tratat de teorie și practică judiciară” efectuate în condițiile descrise în coautorat, inclusiv cu Robert Sorin NEGOIȚĂ.
Dacă nu ar fi așa, cum se poate explica faptul că în timp ce ofițerul Virgil SPIRIDON a ajuns chestor de poliție și adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române, alți colegi ai lui, nu puțini, cu nivel de pregătire și rezultate ale activității profesionale, cel puțin la nivelul celor ale celui menționat, nu s-au bucurat de același nivel de recunoaștere și promovare profesională?
