După cum am prezentat în alte articole publicate anterior, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române nu pare a fi chiar un templu al legii, mai ales în materia protecției informațiilor clasificate.
Este adevărat că nu pare a fi un templu al legii, nici în alte materii, însă în această perioadă, acordăm spațiu editorial problematicii încălcării dispozițiilor legale săvârșite în cadrul unității de poliție menționate, de către funcționarii polițiști care sunt numiți pe funcții publice în cadrul acesteia.
Motivul pentru care este acordată atenție unității și personalului acesteia este acela că, despre ei există numeroase informații privind săvârșirea de încălcări ale dispozițiilor legale și mai există informații credibile referitoare la implicarea unor foști polițiști din cadrul acesteia în activități care par a fi din domeniul criminalității organizate.
Am scris că par, deoarece nici foștii lor colegi de serviciu, nici procurorii, nu par a fi interesați să le verifice și/sau cerceteze, pentru a fi formulate concluzii certe privind veridicitatea acestora.
De obicei așa se întâmplă când cei care ar trebui să facă ceva, acționează în regim de voluntariat.
Problema este că, atât polițiștii cât și procurorii, nu funcționează în regim de voluntariat.
Sau cel puțin, așa știm noi.
Pentru activitățile pe care ar trebui să le efectueze, chiar dacă nu le efectuează, atât polițiștii cât și procurorii, beneficiază de drepturi bănești și au obligația legală de a-și exercita atribuțiile profesionale în mod eficient.
După cum am menționat în cuprinsul altor articole, la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române s-au produs mai multe incidente de securitate, iar cele care au ajuns la cunoștința publicului, sunt doar o mică parte din numărul total de incidente de securitate produse în unitatea de poliție menționată.
Despre modul în care acționează structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate și membrii personalului acestora, există numeroase informații referitoare la lipsa lor de imparțialitate în exercitarea atribuțiilor pe care le au și de asemenea despre modul abuziv în care acționează, dar aceste informații, indiferent cât de credibile și argumentate sunt, nu au caracter de noutate deoarece de foarte mult timp opinia publică s-a obișnuit cu ideea că multe dintre activitățile care se efectuează în acele structuri, nici nu par, nici nu sunt corecte.
Sunt doar efectuate cu folosirea abuzivă a resurselor publice de care dispun și care de la an la an au devenit mai mari, fără ca pentru aceasta să existe justificări coerente și legale.
Examinând modul în care respectivele structuri acționează pentru verificarea și/sau cercetarea incidentelor de securitate semnalate că au avut loc la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române, nu poți să nu îți amintești, pentru a face o comparație, informațiile care există în spațiul public, despre modul în care respectivele structuri au acționat în cazul comisarului șef de poliție Cătălin MOȘNEAGU care în acea perioadă își desfășura activitatea profeseională în cadrul Direcției de Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române.
Conform respectivelor informații, în cazul respectivului ofițer, imaginația creativă accentuat negativă a polițiștilor și militarilor din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne a fost pusă la grea încercare pentru a fi realizată acțiunea de compromitere a ofițerului menționat.
Rezultatul eforturilor lor a fost acela că autorii de opere de ficțiune ar fi avut motive întemeiate să îi invidieze pe creatorii de conținut ,,specific” din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne.
La acel moment au fost vehiculate mai multe ipoteze credibile despre motivele reale pentru care ,,creatorii de conținut” au depus un efort nejustificat de mare pentru a compromite un polițist care în mod normal nu justifica un astfel de efort instituțional și care în plus, nici nu făcuse ceva care să motiveze legal demersurile efectuate împotriva lui.
Chiar dacă s-a comentat că efectuarea demersurilor ar fi fost motivată de obținerea unor foloase necuvenite de către autorii abuzurilor efectuate împotriva comisarului șef de poliție Cătălin MOȘNEAGU, de dorința de favorizare a unui contracandidat al acestuia la ocuparea unei funcții publice de conducere sau de dorința de îndepărtare a lui din cadrul Direcției de Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române, ca urmare a neacceptării săvârșirii unor fapte ilicite, nimeni nu a stabilit motivele reale pentru care s-a procedat în cazul acestuia în modul descris.
Chiar dacă se acceptă explicația că pentru polițiștii și militarii din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne abuzul este o activitate ce ține de starea de normalitate din acele structuri, iar faptele de corupție și/sau asimilate celor de corupție nu a demonstrat nimeni că nu ar avea legătură cu neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor acte ce țin de atribuțiile lor de serviciu de către cei la care facem referire, motivele pentru care s-a acționat abuziv împotriva comisarului șef de poliție Cătălin MOȘNEAGU, par a fi altele.
La data comiterii abuzurilor împotriva lui, comisarul șef de poliție Cătălin MOȘNEAGU era căsătorit cu judecătoarea Alina Petronela MOȘNEAGU de la Curtea de Apel București, iar crearea, justificată sau nu, a unei vulnerabilități pentru polițist, se crede că ar fi fost de natură să constituie un argument pentru influențarea magistratului.
Se cunoaște că raționamentele care au declanșat activitățile abuzive nu au avut cursul dorit de inițiatorii lor, nici polițistul nici altcineva neintrând în jocul operativ al polițiștilor și militarilor din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne.
Acest subiect este de interes pentru a se putea identifica posibilele motive pentru care, polițiștii și militarii din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, despre care există numeroase semnalări de îndeplinire abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în cazul incidentelor de securitate de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române evită să aplice dispozițiile legale
În argumentarea susținerii că polițiștii și militarii din structurile cu atribuții de protecție a informațiilor clasificate din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne nu își îndeplinesc obligațiile profesionale, prezentăm adresa nr. 2107323/29.08.2025 emisă de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.
Înscrisul la care facem referire în prezentul articol, a fost postat de către comisar șef de poliție Elena SAVU și a fost realizat prin fotografierea ecranului unui monitor al unei stații de lucru înregistrată în rețeaua INTRAPOL, care este clasificată ,,secret de serviciu”.
Respectiva acțiune este incident de securitate produs de către funcționarul al cărui nume apare înscris la partea superioară a imaginii unde este inscripția ,,Savu Elena DCCO”.
Referitor la motivele pentru care comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice și subalterna lui comisar șef de poliție Elena SAVU continuă să aibă acces la informații clasificate, acestea pot fi presupuse, dar cei care au atribuții în domeniul protecției respectivelor informații, vor trebui trași la răspundere penală.
Coafura lor (încă) rezistă, cei doi continuă să aibă acces la informații clasificate, dar vântul continuă să bată și …
Va urma!

