În articole anterioare am scris despre conduita cvasigenerală a polițiștilor de neîndeplinire sau de îndeplinire cu încălcarea prevederilor legale, a unor obligații legale pe care le au, pentru care sunt salarizați în mod corespunzător și mai au și alte beneficii legale.
În acest articol vom aborda lipsa de apetență a funcționarilor polițiști de a-și îndeplini principala atribuție pe care o au și anume aceea de a identifica autorii de infracțiuni și de a administra probe pentru a demonstra vinovăția celor care le-au comis.
Așa după cum se știe și este și de bun simț, în mod obișnuit persoanele care comit infracțiuni încearcă să ascundă acest lucru pentru a evita atragerea răspunderii lor penale pentru infracțiunile pe care le-au comis și consecințele neplăcute pentru ei care decurg din aceasta. În multe cazuri autorii infracțiunilor comise nu sunt cunoscuți iar identificarea lor necesită ca membrii personalului instituțiilor cu atribuții de investigare să efectueze activități care să aibă ca scop și rezultat identificarea autorilor infracțiunilor comise și demonstrarea pe bază de probe a vinovăției lor.
În România instituția publică care are atribuții în identificarea autorilor infracțiunilor și efectuarea de cercetări pentru probarea activităților lor ilicite este Poliția Română prin funcționarii care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia și care au calitatea de polițiști. În mod logic, dacă au astfel de atribuții, polițiștii ar fi normal să le exercite în scopul de a realiza identificarea autorilor de infracțiuni și pentru a asigura condițiile pentru tragerea lor la răspundere penală. Că nu o fac, este vizibil fără să avem nevoie de ochelari de vedere ca să percepem această realitate negativă. Practic există din partea funcționarilor polițiști o stare de dezinteres accentuat față de îndeplinirea obligațiilor legale în domeniul efectuării tuturor activităților necesare identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor de infracțiuni, atât la nivelul ocupanților funcțiilor de execuție, cât și la nivelul ocupanților funcțiilor de conducere. Chiar dacă se acceptă că există o prăbușire a nivelului profesionalismului funcționarilor polițiști în raport cu perioada anterioară, totuși nu se poate face abstracție de faptul că ei au o mare reținere să își îndeplinească în mod correct atribuțiile profesionale iar activitatea polițienească s-a transformat din una de vocație în una banală practicată fără pasiune și fără competență, din motive doar de ei știute.
Pe acest fundal de deprofesionalizare a masei de polițiști se poate constata fără efort, existența de dovezi de refuz expres sau tacit de îndeplinire a atribuțiilor profesionale de către mulți dintre ei și de neluare de către șefii lor ierarhici și de către procurori, de măsuri adecvate situațiilor de acest tip pentru a reprima actele nelegale la care am făcut referire, în sensul antrenării răspunderii legale a celor vinovați și pentru a impune intrarea în legalitate
Unul dintre ,,modurile de operare” care atrage atenția este acela potrivit căruia olițiștii încă de la momentul când sunt sesizați despre comiterea vreunei infracțiuni, ignoră posibilitatea și obligația legală de a determina sau clarifica împrejurările de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, prin efectuarea activității de cercetare a locului faptei.
În concret, din motive doar de ei știute, ei nu efectuează activități de cercetare a locului comiterii infracțiunilor și prin această neîndeplinire a atribuțiilor lor de serviciu, este compromisă posibilitatea de a identifica și ridica urme ale infracțiunilor comise și de a administra probe privind vinovăția celor care le-au comis, pentru a putea fi trași la răspundere penală.
În acest mod, prin neefectuarea activității procedurale de cercetare a locului faptei, este eliminate de la început posibilitatea de a fi stabilită în mod procedural o legătură între infracțiunile comise și autorii acestora, activitate de care profit autorii infracțiunilor comise și a căror identificare, cercetare și/sau tragere la răspundere penală este împiedicată sau îngreunată. Explicația că aceste activități infracționale de a ajuta făptuitorii infracțiunilor sunt rodul prostiei autorilor lor, nu poate fi acceptată deoarece potrivit numeroaselor susțineri din spațiul public, polițiștii nu sunt proști, sunt dedicați integral profesiei lor și obligațiilor lor de a proteja drepturile și interesele legale ale membrilor comunității, rezultând că ei acționează în cunoștință de cauză și cu intenție directă.
La fel de adevărat este că inclusiv șefii lor ierarhici fac parte din această formă de organizare infracțională care are ca scop și rezultat ajutarea, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către polițiști, a autorilor infracțiunilor, în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cauzele penale ce sunt constituite pentru cercetarea infracțiunilor comise. Despre polițiștii cu funcții de conducere ai polițiștilor care nu își îndeplinesc atribuția de serviciu de a efectua activitățile procedurale de cercetare la fața locului, se poate constata că aceștia nu doar că au cunoștință despre comiterea acestor infracțiuni de către subalternii lor, dar nici nu dispun ca activitățile de cercetare să fie efectuate, atunci când iau cunoștință despre neîndeplinirea acestei obligații legale.
De asemenea, nici nu iau măsuri de întocmire de acte de constatare a respectivelor infracțiuni și nici de sesizare a organelor de urmărire penală.
