În mod obișnuit avem tendința de a constata ca pe un dat apariția în spațiul public a unor grupări de persoane despre care există percepția că încalcă legea în mod ostentativ și fără a beneficia de atenția pe care o merită din partea membrilor personalului din agențiile de aplicare a legii.
Unii ar putea aprecia că polițiștii suferă de lene ori sunt insuficient de pregătiți pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe care le au ca funcționari aflați în serviciul public, dar alții cu o capacitate mai mare de înțelegere a acestor tipuri de situații, înțeleg că există posibilitatea ca neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către polițiști să aibă alt tip de motivații, respectiv dintre cele ,,lumești” și la care mulți ne gândim în mod reflex atunci când luăm cunoștință despre neîndeplinirea obligațiilor legale pe care le au, de către polițiști.
Pentru cei care nu sunt proști este greu de crezut că persoane cunoscute de perioade lungi de timp cu preocupări în domeniul încălcării prevederilor legale și de cele mai multe ori infracționale, au putut să desfășoare mult timp acele activități de încălcare a legii, altfel decât ca urmare a faptului că funcționarii din agențiile de aplicare a legii nu au aplicat legea în cazurile acestora.
Faptul că unii dintre cei care încalcă legea ajung să fie prezentați în spațiul public de jurnaliști ca fiind membri ai unor grupări, clanuri sau grupuri infracționale organizate, fără ca despre ei să poată fi prezentate și informații privind deținerea vreuneia dintre calitățile de învinuit, inculpat sau condamnat, nu constituie în concret decât un motiv de constatare a neîndeplinirii sau de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii care au obligația legală de a reprima autorii manifestărilor infracționale.
Să accepți posibila ipoteză că acei polițiști sunt proști, ar putea fi jignitor pentru aceștia iar să accepți ipoteza că suferă de lene și de indiferență față de obligațiile legale pe care le au și pentru a căror presupusă îndeplinire beneficiază de numeroase beneficii care sunt cu mult peste cele de care beneficiază angajații din zona privată, nu ar fi compatibil cu obligațiile care le sunt înscrise în fișa postului.

În aceste condiții, poate fi avută în vedere ipoteza ticăloșiei și/sau a participației la derularea de activități infracționale, astfel încât s-a ajuns la situația în care persoane nu doar autoare de fapte penale ci și cunoscute și semnalate public ca fiind implicate în activități infracționale, multe cu nivel semnificativ de notorietate, să nu fi beneficiat de binemeritata ,,atenție” profesională a polițiștilor care, tocmai aceasta au obligația legală de a face.
Această conduită profesională a polițiștilor a favorizat apariția marilor grupări infracționale despre care ne-am obișnuit să auzim că se vorbește în timp ce polițiștii încearcă să creeze societății convingerea că lucrează sau chiar că ar munci și că ce le asigură societatea în schimbul acelor activități prestate, nu este suficient și că merită cu mult mai multe drepturi și la un nivel substanțial mai ridicat.
În realitate lucrurile stau în mod diferit și faptul că cineva ajunge să comită perioade lungi de timp infracțiuni se datorează împrejurării că polițiștii nu au acționat pentru a-i documenta și proba activitatea infracțională de la primul act infracțional, creându-i posibilitatea de a comite și alte infracțiuni.
În mod similar stau lucrurile și în cazul grupărilor infracționale, polițiștii prin neîndeplinirea atribuțiilor legale pe care le au, permițând atât formarea grupurilor infracționale cât și dezvoltarea lor până la un nivel la care membrii contribuabili ai societății românești să constate că grupările, clanurile și/sau grupurile infracționale organizate au ajuns să facă parte din realitatea cotidiană ca și autoritățile și instituțiile statului, cu care nu puțini sunt cei care au tentația de a le compara.
Situația prezentată nu este caracteristică unei singure zone a României, ea fiind specifică fiecărei zone geografice, cu diferite nivele de afectare a vieții membrilor comunităților locale, elementul comun fiind funcționarul polițist care dacă vrea să aplice legea, o aplică, iar dacă nu vrea, atunci poți să faci aproape orice și să ai oricât de multă dreptate, fiindcă nu vei avea dreptate în confruntarea cu funcționarul polițist și cu sistemul din care face parte acesta.
Fără a intra în speculații cu privire la modalitățile de potențială influențare a stării de spirit și a disponibilității de îndeplinire a obligațiilor legale de către polițiști, este înțeles de către cei mai mulți membri ai societății că dacă polițistul nu vrea, nu se poate, indiferent care este situația de fapt și câtă dreptate ai avea.

Analizând cum s-a ajuns la o astfel de stare de lucruri, devine clar că pe fondul tolerării unor atitudini incorecte ale unor polițiști și a nesancționării legale cu fermitate pentru încălcările prevederilor legale pe care le-au comis, atât cei în cauză cât și colegii lor au ajuns să dobândească un sentiment de impunitate pentru faptul că încalcă legea prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și să se manifeste în acest mod.
Acceptarea de către procurori a acestor manifestări concrete și a stării de fapt existente nu este de natură să influențeze pozitiv starea de legalitate și în acest fel se ajunge la situația în care membri ai personalului a două autorități publice cu atribuții deosebit de importante, să se constate că încalcă legea.
În conținutul articolului din Codul penal este prevăzut că, ,,Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
În acest articol ne limităm să scriem despre încadrarea juridică a faptelor polițiștilor pentru ce nu fac, deși au obligația de a face, și/sau pentru ce fac cu încălcarea dispozițiilor legale.
Despre încadrarea juridică a procurorilor care tolerează sau nu sancționează legal faptele polițiștilor aflați în situația de mai sus, vom scrie într-un alt articol.