De-a lungul timpului în spațiul public au fost prezentate un număr mare de situații
de persoane care aveau calitatea de polițiști și care cu diverse ocazii, cel mai des
după producerea unor evenimente rutiere ori cu ocazia testării lor în calitate de
participanți la traficul rutier, conducători de autovehicule pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere, s-a constatat că se aflau sub
influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, un număr mare de polițiști sunt semnalați în spațiul public în diferite
modalități ca fiind consumatori de droguri.
Într-o societate în care de-a lungul timpului s-a susținut despre diferite persoane ce
ocupau funcții importante în autoritățile publice și instituțiile publice, inclusiv în
mediul guvernamental că ar fi consumatori de astfel de substanțe, faptul că există
consumatori ai respectivelor substanțe inclusiv între funcționarii polițiști, nu este
de natură să mai impresioneze pe membrii societății românești și nici măcar să le
genereze preocupare cu privire la această situație.
Polițiștii sunt și ei oameni chiar dacă există situații sancționabile legal când aceasta
este mai greu de observat de către cei care nu au acuitatea vizuală la un nivel
suficient de înalt sau nu au capacitatea de a înțelege ceea ce văd.
Ca oameni, pot și ei să cedeze tentației de a consuma substanțe psihoactive, iar asta
nu pare a mai fi percepută de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne,
conducerea Inspectoratului General al Poliției Române și cea a structurilor
teritoriale de poliție, ca fiind o problemă gravă.
În referire la această situație, probabil că pentru cei ce conduc instituțiile
menționate, persoane care în mod normal conduc pe drumurile publice
autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de
conducere, indiferent că acestea sunt de serviciu sau proprietate privată, că dețin și
poartă arme de foc letale și/sau efectuează activități investigative și de cercetare
penală, nu sunt un pericol pentru societate.
Dacă lucrurile ar fi altfel, probabil că s-ar auzi că sunt luate măsuri pentru
combaterea situațiilor de acest fel care, indiferent cât ar fi de puține, tot sunt prea
multe.
Un aspect care a fost în mod curent trecut cu vederea în cazul polițiștilor care s-a
constatat că au consumat substanțe psihoactive, este cel al conexiunii lor cu
persoanele implicate în acțiunile de traficare a acelor substanțe.
Minima decență și logică ne împiedică să credem că polițiștii care consumă
substanțe psihoactive le procură de la traficanți prin acțiuni de cumpărare, așa cum
fac majoritatea consumatorilor.
La acest moment nu cunoaștem cazuri de consumatori polițiști, că ar fi producători
de substanțe psihoactive și că nu ar fi în situația în care să își procure substanțele
necesare consumului de la persoanele care au preocupări pe linia traficului de astfel
de substanțe.
Spre deosebire de consumatorii de substanțe psihoactive și care nu au o calitate
oficială, interacțiunile dintre consumatorii polițiști și traficanții care asigură
substanțele psihoactive pentru consumatorii de așa ceva, au loc în condițiile
existenței unui ascendent moral al polițiștilor asupra traficanților.
Din eroare am fost pe punctul de a scrie, dintre polițiști și infractori, însă am
renunțat conștientizând că în mod real și unii și ceilalți sunt infractori, fiecare
având încadrarea lor juridică.
În mod rezonabil este de presupus că polițiștii consumatori intră în posesia
substanțelor care sunt destinate și cel mai probabil și necesare consumului lor, în
condiții derogatorii de la regimul general de furnizare practicat de către taficanții
furnizori.
Cel mai probabil substanțele sunt obținute fără a fi plătite, fiind de presupus că
între furnizori și beneficiari există relații de tip ilicit prin care primilor li se asigură
compensarea substanțelor livrate.
Practic ar fi prea frumos pentru a fi adevărat, ca polițiștii consumatori să își
cumpere, eventual la prețul pieții, substanțele psihoactive care le sunt necesare,
fără a fi favorizați în vreun fel de către traficanți.
La fel de frumoasă pentru a fi adevărată, este excluderea posibilității ca polițiștii
consumatori de substanțe psihoactive să nu le asigure protecție ilicită pentru
întreaga lor activitate infracțională celor care le asigură ,,substanțele cele de toate
zilele”, să nu le divulge informații clasificate, confidențiale ori nedestinate
publicității, să nu îi favorizeze în multiple modalități pe care doar imaginația le
poate limita și să nu dezvolte relații de colaborare de tip infracțional în conexiune
cu atribuțiile lor de serviciu.
În mod previzibil în relațiile lor cu traficanții, polițiștii consumatori de substanțe
psihoactive își încalcă obligațiile profesionale generale ca urmare a neluării
împotriva lor a măsurilor legale așa cum ar fi de așteptat să o facă.
În acest fel, se poate scrie despre faptul că societatea prin intermediul persoanelor
juridice Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și
structurile lor teritoriale, acordă drepturi financiare și un pachet salarial atractiv
unor persoane care își încalcă obligațiile legale.
Sau cum am putea scrie în mod mai puțin diplomatic, unor autori de infracțiuni
grave.
Dar aceasta nu pare a fi o problemă, nici pentru conducerea Ministerului Afacerilor
Interne, nici pentru conducerea Poliției Române, nici pentru cea mai mare parte a
polițiștilor români care par că au capacitatea de a tolera în bune condițiuni acest tip
de situații.
