Așa după cum este logic și în conformitate cu prevederile Codului de procedură
penală, în exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de
cercetare penală au obligația de a strânge probele necesare pentru a se constata
dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.
În mod firesc, în scopul stabilirii adevărului, atunci când este reclamată sau
constatată comiterea unei infracțiuni, pentru stabilirea situației de fapt este
necesară cercetarea locului unde s-a reclamat ori constatat că a fost comisă acea
infracțiune.
Această activitate nu este un moft ci este una importantă care are ca scop
identificarea urmelor create de autorul infracțiunii și care demonstrează legătura
acestuia cu fapta comisă.
Neobținerea de date despre urmele autorului și legătura acestuia cu infracțiunea
comisă, împiedică tragerea la răspundere penală a autorului, situație care pe mulți
polițiști nu îi deranjează iar unii dintre ei o urmăresc cu intenție directă.
În mod concret, unii din lene iar alții din ticăloșie, nu își îndeplinesc obligația
legală de a căuta, găsi, fixa și ridica procedural, prin efectuarea activității de
cercetare la fața locului, urmele autorilor infracțiunilor a căror comitere le este
sesizată, iar ce nu caută nu au șanse prea mari să găsească, mai ales atunci când
ești pregătit și decis ca în caz de găsire, să le ignori.
Pentru a nu exista dubii cu privire la natura obligației legale despre care am scris,
menționăm că, potrivit dispozițiilor art. 192 din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010
privind Codul de procedură penală ,
,,(1) Cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală,
iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară
constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de
fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori
există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.”
Infracțiunea de furt este una dintre infracțiunile pentru care este necesară
efectuarea constatării directe în scopul determinării existenței sau inexistenței
faptei
Din conținutul art. 2 din același act normativ rezultă obligativitatea ca în cadrul
activității de investigare penală pe care o efectuează, polițiștii să se conformeze
dispozițiilor din prevederea legală menționată, formularea fiind aceea că,
,,Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.”.
Obligativitatea ca polițiștii să efectueze activitatea de cercetare la fața locului în
scopul identificării de urme ale infracțiunii și a autorilor ei, în cazul în care sunt
sesizați despre comiterea unor infracțiuni de furt, rezultă și din conținutul art. 3
alin. (4) din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală ,
potrivit căruia,
,,În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare
penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri
de trimitere în judecată.”
Așa cum am menționat anterior, activitatea de strângere de probe implică inclusiv
efectuarea activității de cercetare la fața locului, pentru căutarea, identificarea și
strângerea de probe care să asigure stabilirea situației de fapt, inclusiv legătura
dintre infracțiunea comisă și autorii acesteia.
Despre această obligație legală sunt și prevederile art. 5 alin. (1) din legea indicată,
conform cărora,
,,Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea
adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului.”.
Din dispozițiile legale la care am făcut referire, nu rezultă că atunci când le este
sesizată comiterea unei infracțiuni de furt, polițiștii pot să procedeze cum doresc, ci
că sunt obligați ca în aplicarea dispozițiilor legale specifice activității de cercetare
penală și a atribuțiilor lor de serviciu, să se conformeze acelor prevederi legale la
care am făcut referire și care au fost reproduse.
Faptul că nu își exercită atribuțiile legale pe care le au, în numeroase cazuri se
explică nu prin faptul că nu doresc să o facă pe motiv de lene accentuată, ci prin
aceea că încă din faza în care sunt sesizați cu privire la comiterea infracțiunilor, ei
acționează cu intenția directă să împiedice ori să îngreuneze cercetările în cauzele
penale care urmează a fi constituite, privind comiterea acelor infracțiuni.
De ce o fac, putem cu toții să presupunem și de obicei este așa cum presupunem.
