Anterior în cuprinsul altor articole, am făcut referire la incorectitudinea funcționarilor polițiști în materia îndeplinirii atribuțiilor lor de serviciu în timpul programului de lucru pe care îl au.
În mod frecvent se observă faptul că polițiștii acționează în beneficiul autorilor de încălcări ale dispozițiilor legale, fie prin neîndeplinirea unor acte ce țin de atribuțiile lor de serviciu, fie prin îndeplinirea în mod defectuos a unor astfel de acte, cu consecința cauzării unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Lipsa lor de apetență în îndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu poate avea multe explicații, dar nu din categoria celor neîncriminabile penal, însă pe fondul unei stări de complicitate larg răspândită în numeroase unități de poliție, unii se fac că nu văd, nu aud, ori nu înțeleg ce nu fac alții sau fac cu încălcarea legii.
Iar asta se întâmplă pe fondul unei atitudini nejustificabil de permisive din partea procurorilor care nu își îndeplinesc obligația legală de a le supraveghea activitățile de cercetare penală și a constata faptele penale pe care le-au comis polițiștii.
Pentru cei care au reflexul de a încerca să invoce explicații sau scuze pentru că polițiștii nu fac ce trebuie ori fac cum nu trebuie, că este greu, că nu pot și alte astfel de pretinse motive, este de menționat că, așa cum nu au fost constrânși ca să aleagă profesia de polițist, în mod similar, nu sunt constrânși să nu renunțe la calitatea de polițiști dacă apreciază că nu sunt în măsură să își îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu.
Atât timp cât au ales profesia de polițist, înseamnă că au acceptat inclusive obligațiile legale specifice acestei importante categorii de funcționari publici care au atribuții în domeniul aplicării dispozițiilor legale, altor categorii de persoane.
Investirea lor cu această atribuție legală implică, printre altele, ca ei să aibă o conduită legală, iar aceasta nu este o obligație opțională ci una imperativă iar în caz de neconformare acestei obligații, consecințele legale pe care este normal să le suporte, se impune să fie impuse cu exigență sporită în comparație cu cele comise de către alte categorii de persoane ce au comis fapte similare.
Încrederea cu care au fost investiți de către comunitate prin acordarea statutului de persoană cu atribuții de aplicare a legii, investițiile făcute pentru instruirea lor, statutul social și beneficiile legale care le sunt acordate, impun și tratarea lor cu severitate sporită atunci când comit încălcări ale dispozițiilor legale.
În mod logic, activitățile care au ca beneficiari pe autorii de încălcări ale dispozițiilor legale, nu au un caracter gratuit, deși nu întotdeauna se poate demonstra existența unei compensații asigurate celor care își încalcă obligațiile profesionale protejând în mod nelegal pe cei care au încălcat legea, însă pentru persoanele cu gândire logică, este evident că legea nu se încalcă pe gratis de către cei care prin funcțiile publice pe care sunt numiți, au obligația de a o aplica.
Uneori, în situații de tipul celor la care facem referire, este vizibilă partea cu abuzul, iar partea cu asigurarea unor contraprestații pentru cei care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, ori le-au îndeplinit în mod defectuos producând nu doar o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane ci și un folos necuvenit beneficiarilor acțiunilor abuzive, nu este ușor de demonstrat.
Pentru asta legiuitorul a incriminat în articolul 13^2 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, acea formă de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ca o formă agravată și pedepsită mai sever, a respectivei infracțiuni.
În contextul celor menționate în partea anterioară a articolului, a fost finalizată activitatea de documentare jurnalistică, a activităților infracționale ale unor polițiști care acționând cu vinovăție, au favorizat într-un oraș din România, pe unii competitori electorali, în detrimentul altora și care acționând în cadrul unui grup structurat, acționează în mod abuziv vătămând drepturile și interesele legitime ale unor persoane.
Iar faptele acestora, precum și altele din aceeași categorie, dau impresia că în acel oraș din România, se acționează ca în Sicilia, cu precizarea că în acea regiune autonomă a Republicii Italiene, polițiștii nu acționează împotriva cetățenilor corecți.
Concluziile sunt unele care în mod normal și cu o activitate judiciară nefăcută ,,în familie”, așa cum am menționat în alt articol, ar trebui să conducă la atribuirea în regim de urgență a calității de suspect unui număr important de polițiști din acel oraș ardelenesc.
Dar ce se poate face destul de ușor în Italia, în Transilvania se face mult mai greu și aceasta nu doar datorită ritmului specific de lucru al populației din această zonă a României, care este unul celebru de ,,relaxat”, ci mai ales datorită faptului că procurorii care se scrie că ,,supraveghează”, activitatea de cercetare penală a organelor de cercetare ale poliției judiciare de la unitatea de poliție municipal respectivă, au și ei un șef și există indicii că nu pot să facă chiar orice doresc în relația cu polițiștii a căror activitate de cercetare penală o ,,supraveghează”.
Mai precis, ei au o șefă iar despre această situație și implicațiile ei, vom scrie în unul dintre episoadele următoare.
