Anterior am scris despre aspecte de încălcare a prevederilor legale comise de către polițiști din Inspectoratul General al Poliției Române pe domeniul promovărilor în funcții de conducere, fraudării procedurilor de licitații, folosirii abuzive a resurselor publice.
Având în vedere aceste preocupări sancționabile penal ale celor implicați în astfel de activități, ar fi fost greu de crezut că activitățile de încălcare a prevederilor legale nu cuprind și vicierea concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor de conducere în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Despre acest tip de preocupări se cunoaște că la data de 23.09.2025 a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Vamale, contra Patrimoniului și de Serviciu din Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico – Financiare.
Structurile menționate funcționează în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române iar funcția pentru a cărei ocupare a avut loc concursul, este prevăzută la poziţia 1230 din statul de organizare al unităţii, unde unul dintre cei doi candidati a obținut nota 7,41 , iar celălalt nota 7,51.
În urma soluționării contestației depuse doar de către candidatul care obținuse nota mai mica, acesta a obținut nota 7,56 și a câștigat concursul.
În mod firesc se pune întrebarea cum a fost posibilă departajarea de către comisia de concurs a candidaților la 0,05 puncte în condițiile în care examenul a fost susținut oral?
Oare se poate demonstra dincolo de orice dubiu că rezultatul soluționării contestației nu a fost viciat în modalități incriminate de legea penală?
Oricum, impresia pe care o lasă astfel de manifestări într-o agenție de top de aplicare a legii, este una deplorabilă, de prostituție practicată în condiții de promiscuitate accentuată și în absența oricărei măsuri de protecție sau de igienă personală a participanților și de spațiu de desfășurare a acesteia.
De precizat este și faptul că anterior datei de 23.09.2025 concursul pentru ocuparea funcției de șef birou al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Vamale, contra Patrimoniului și de Serviciu a mai fost organizat o dată, iar candidatul care în cele din urmă a fost admis, a fost singurul candidat înscris, însă dosarul de înscriere nu i-a fost validat de către Direcția Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliției Române datorită faptului că unele documente folosite la înscriere erau neconforme cu realitatea.
La scurt timp după această examinare subiectivă, respectiv la data de 05.11.2025 a fost organizat concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de șef birou la Biroul de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice din Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice. Structurile menționate funcționează în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române iar funcția pentru a cărei ocupare a avut loc concursul, este prevăzută la poziţia 1264 din statul de organizare al unităţii.
La concursul pentru ocuparea funcţiei de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice au fost înscriși și au participat doi candidați: comisar șef de poliție Dorin AVRAM polițist de carieră cu experiență de peste 20 ani în domeniu și comisar de poliție Alexandru RÂPEANU polițist cu experiență în cadrul Serviciului Antidrog, de unde a fost adus în urmă cu 3 ani de către comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, care are o afinitate pentru polițiștii din cadrul Serviciului Antidrog, loc în care și el a activat în trecut,
Despre comisarul de poliție Alexandru RÂPEANU se cunoaște că are preocupări în domeniul participării la jocuri de noroc, fapt care în mediul specializat se apreciază că este un element de vulnerabilitate în activitatea de polițist și în anumite împrejurări poate fi folosit pentru efectuarea de acțiuni de influențare a comportamentului său professional.
El nu este singurul ofițer atras și mutat de către comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR de la Serviciul Antidrog la Biroul de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice, în aceeași situație aflându-se și comisar de poliție Luciana CONSTANTINESCU.
Este de remarcat că la începutul anului 2024, după ce funcția de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice a rămas vacantă ca urmare a împuternicirii comisarului șef de poliție Flavius Dorin NISTOR din funcția de șef al acestui birou, în funcția de șef al Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, acesta a încercat să influențeze împuternicirea comisarului de poliție Alexandru RÂPEANU în funcția de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice, deși acesta fusese adus de puțin timp în structură și nu poseda o experiență relevantă în domeniul de activitate al biroului respectiv.
El era deținătorul unui bagaj limitat de cunoștințe profesionale și poseda o expertiză profesională mult mai lipsită de consistență în raport cu cea a comisarului șef de poliție Dorin AVRAM, însă comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR a uzat de posibilitățile pe care le avea ca să influențeze împuternicirea fostului său coleg de la Serviciul Antidrog în funcția de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice.
Deoarece acțiunile comisarului șef de poliție Flavius Dorin NISTOR au ajuns la cunoștința unor decidenți de nivel superior din Inspectoratul General al Poliției Române, care au apreciat că sunt total nepotrivite raportate la interesul Poliției Române, comisarul șef de poliție Dorin AVRAM a fost împuternicit în funcția de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice, apreciindu-se, așa cum era real, că experiența lui profesională și capacitatea profesională justificau această decizie.
Pentru o perioadă de timp intențiile discriminatorii și favorizante ale comisarului șef de poliție Flavius Dorin NISTOR au fost dejucate de conducerea Poliției Române, până la data de 05.11.2025 când a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice.
La data respectivă comisarul de poliție Alexandru RÂPEANU a câștigat detașat concursul deși între el și contracandidatul său comisarul șef de poliție Dorin AVRAM există un decalaj major de cunoștințe profesionale, în favoarea celui de al doilea polițist.
Deși comisarul șef de poliție Dorin AVRAM este mult mai experimentat, a alocat mult mai mult timp pregătirii pentru concurs și a ocupat anterior prin împuternicire până la data de 05.11.2025 funcția vizată, când a avut loc concursul pentru ocuparea funcției, în mod aparent inexplicabil, comisarul de poliție Alexandru RÂPEANU a reușit să fie declarat câștigător.
S-a scris că în mod aparent inexplicabil comisarul de poliție Alexandru RÂPEANU a reușit să fie declarat câștigător deși nivelul cunoștințelor sale profesionale este în mod cert inferior celor deținute de comisarul șef de poliție Dorin AVRAM, deoarece în mediul polițienesc sunt vehiculate informații conform cărora, câștigătorul concursului pentru ocuparea funcției de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronic ar fi beneficiat de cunoașterea subiectelor concursului înainte de data de 05.11.2025 când acesta a avut loc.
Despre comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR se cunoaște că a făcut parte atât din comisia de examinare cât și din comisia de întocmire a subiectelor de examen și i-ar fi furnizat comisarului de poliție Alexandru RÂPEANU, anterior datei concursului, informațiile necesare în așa fel încât acesta să învețe exact subiectele ce aveau să se afle în cele două variante cu subiecte.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât, pe lângă faptul că, comisarul de poliție Alexandru RÂPEANU nu avea experiența necesară pentru a ocupa funcția de șef al Biroului de Combatere a Infracțiunilor Informatice și cu Mijloace de Plată Electronice, așa cum am arătat mai sus, acesta se și deconectase în totalitate de activitățile biroului menționat întrucât de aproximativ un an de zile fusese împuternicit pe o funcție în cadrul unui alt serviciu pe o altă linie de muncă.
Fără a insista prea mult asupra detaliilor, se poate constata că faptele descrise pot constitui un motiv întemeiat pentru constituirea unui dosar penal și efectuarea de activități de urmărire penală de către o structură specializată.
Dar dacă nu se dorește, iar argumentele prezentate nu par a fi suficient de convingătoare, este cazul să se continue seria de dezvăluiri cu ce s-a întâmplat în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române și mai ales cu motivele pentru care s-au întâmplat.
