Sunt prea mulți directori în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate?

În articolele noastre anterioare s-a scris despre ce anume se întâmplă în Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și despre faptul că este exclus ca așa ceva să se întâmple fără acordul tacit al conducerii direcției de poliție menționate.
Conform informațiilor existente, unul dintre adjuncții directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, respectiv cel care are în coordonare Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, avea cunoștință despre ce se întâmpla acolo, încă de când se întâmpla.
Aceasta privește încălcarea dispozițiilor legale în materia protejării informațiilor clasificate.
Nu este exclus ca el să fi cunoscut tot din perioada imediat următoare comiterii lor și despre celelalte încălcări ale dispozițiilor legale, despre care există informații în spațiul public, însă, indiferent dacă și de când a aflat despre săvârșirea acelor încălcări, el avea obligația legală ca prin activitățile pe care are obligația de a le efectua, să prevină și să le cunoască.
Faptul că nu a făcut ce avea obligația să facă, pune în discuție modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și dacă în condițiile acestea, prezența lui în funcția publică pe care o ocupă, mai este necesară sau măcar utilă.
Prin raportare la actualul context și la crunta austeritate cu care Guvernul României îi ,,răsfață” pe cetățenii contribuabili, este firesc să punem în discuție dacă și eventual ce nevoie reală există de el sau de vreun alt director adjunct la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.
Decidenții din Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, este firesc să verifice și să constate ce face ocupantul acestei funcții și ce face și omologul lui care ocupă două funcții publice de conducere ai căror titulari beneficiază de importante drepturi bănești și dacă acele funcții sunt în mod real necesare funcționării instituției în cadrul căreia trebuie să presteze activități utile, într-un volum și de un nivel calitativ compatibil cu drepturile bănești de care beneficiază.
O altă temă de analiză și de decizie este dacă cei doi adjuncți ai directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate justifică, prin importanța activității concrete pe care o desfășoară, ce li se asigură de către comunitate și ce se întâmplă dacă funcția lor nu mai există.
La acest moment se cunoaște că adjunctul directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, comisarul șef de poliție Daniel FILIP, având cunoștință despre încălcările dispozițiilor legale comise de către polițiștii din Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, nu a întocmit acte de constatare a producerii incidentelor de securitate, nu a sesizat structurile cu atribuții de protejare a informațiilor clasificate și nu a dispus luarea de măsuri pentru intrarea în legalitate.
Un posibil răspuns despre ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista funcția de adjunct al directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, pe care este numit comisarul șef de poliție Daniel FILIP, ar fi că ce s-a întâmplat până acum, se poate întâmpla și de acum încolo, singura diferență fiind aceea că instituția nu ar mai trebui să suporte plata către el a drepturilor bănești care îi sunt acordate la acest moment.
Un alt posibil răspuns ar fi că, dacă nu ar mai exista funcția publică pe care este numit comisarul șef de poliție Daniel FILIP, acesta nu ar mai fi în situația de a se afla într-o situație despre care există informații credibile că este percepută ca fiind una de acceptare a subordonării ,,de facto” a lui în relația profesională pe care o are cu comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice.
În concluzie, nu ar exista riscul de a se întâmpla altceva rău în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, față de ce se întâmplă deja.
Același raționament este valabil și în cazul celui de al doilea adjunct al directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, comisarul șef de poliție Victor NISTOR, funcționarul de securitate al direcției menționate, care are atribuții specifice în materia protejării informațiilor clasificate și a căror neîndeplinire are drept consecință producerea în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice a mai multor incidente de securitate, a căror producere nici nu a prevenit-o, nici nu a constatat-o în vederea inițierii demersurilor legale pe care le necesită situația creată.
Un alt aspect deosebit de grav al situației existente în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice privește existența de informații despre
comportament de grup cu risc dezadaptiv care poate aduce atingere activității și imaginii Ministerul Afacerilor Interne, creare de vulnerabilități individuale și care poate avea ca urmare producerea unor evenimente negative.
Despre comportamentul respectiv ce ar consta în adresare nepoliticoasă și agresivă, izolare în cadrul colectivului și atitudine de bullyng, unii cred că este motivat pe criterii de gen și de aversiune personală, dar și de posibilă ură față de apartenența instituțională a partenerului persoanei vizate de acțiunile respective.
Dacă există sau nu există o astfel de situație cunoscută, tolerată și încurajată în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, este important să se stabilească de către organele de control intern și fără implicarea vreunui polițist din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.
Până atunci, este de constatat că, comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, continuă să aibă acces la informații clasificate.
Coafura lui rezistă iar povestea merge mai departe.

Marian ALIMANESCU

Știri recente

Politică

Actualitate

Comunitate

Copyright Tribuna Coruptiei- Toate drepturile rezervate.