Anterior am scris despre neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către polițiști și despre faptul că această neîndeplinire produce vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane juridice și că aceste stări de lucruri, intrate în rutina cotidiană, există cu acceptarea lor de către cei care au atribuții de control și de către procurori.
Din punctul lor de vedere încălcarea prevederilor legale de către polițiști are un caracter tolerabil nu doar datorită faptului că polițiștii cu funcții de control sau/și de conducere fac parte din aceeași instituție publică cu cei care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, ci și datorită sentimentului de excepționalism al celor care au calitatea de polițiști și care, indiferent de poziția pe care o ocupă în cadrul structurii polițienești și de atribuțiile specifice acelei poziții, îi face să se simtă mai importanți decât ceilalți membri ai societății și de cât sunt în mod real.
Acest sentiment îi face să se simtă îndreptățiți să încalce prevederi legale care în cazul comiterii lor de către persoane ce nu posedă calitatea de polițist, ar antrena măsuri punitive luate fără reținere de către polițiști, iar asta îi face să se comporte mult mai degajați în încălcarea dispozițiilor legale, ca și cum ar face o favoare comunității că există și trăiesc în cadrul acesteia.
De aici și până la adoptarea atitudinii că fac ce vor, când vor, dacă vor și cum vor, este o distanță pe care mental o parcurg atât de repede încât nici nu apucă să conștientizeze transformarea lor din membri normali ai comunității în membri excepționali ai acesteia, cu statut derogatoriu de la cel comun și cu predispoziție de a trata în mod opțional aspectele de încălcare a prevederilor legale de către ei.
Și aici nu este vorba despre orice fel de încălcări ale unor prevederi legale ci despre încălcări pentru care în cazul în care sunt comise de către alte persoane, ei dispun măsuri de sancționare sau întocmesc acte de constatare și de cercetare în cazul în care sunt incriminate ca infracțiuni.
În cazul polițiștilor există tendința, consolidată în timp, ca ei să își permită să încalce prevederile legale și împotriva lor să nu fie luate măsuri legale pentru reprimarea conduitei lor ilicite deoarece sistemul din care fac parte este cel care stabilește ce este și ce nu este corect, cine ,,plătește” și cine nu ,,plătește” pentru faptele comise iar deasupra lor, cu statut și atitudine superioare de excepționalism veghează procurorii, de care este aproape imposibil de trecut indiferent dacă și eventual câtă dreptate ai avea, dacă ei nu acceptă acest lucru.
În acest mod două categorii profesionale, respectiv polițiștii și procurorii, acționează ca și cum ei ar fi proprietarii legii pe care o aplică dacă, cum, când și cum doresc iar autorii de fapte ilicite de natură infracțională pot beneficia de aceste stări de indispoziție în aplicarea dispozițiilor legale.
În sensul celor scrise anterior, precizăm că marea problemă nu este atât că în anumite momente, cu sau fără înțelegeri prealabile, cu sau fără motive care să califice faptele lor ca infracțiuni de corupție, ei favorizează autori de infracțiuni, ci aceea că prin acțiunile și/sau inacțiunile lor cauzează vătămări ale drepturilor și/sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate prin comiterea infracțiunilor.
Că astfel stau lucrurile este o realitate de care iau cunoștință numeroase persoane, însă atât timp cât procurorii nu doresc să aplice dispozițiile legale polițiștilor care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, ori le îndeplinesc cu încălcarea unor norme de legislație primară și prin aceasta cauzează vătămări ale drepturilor și/sau intereselor legitime ale persoanelor, ei beneficiază de o impunitate ,,de facto”, iar
activitățile infracționale pot continua să fie derulate, inclusiv de către polițiști.
Una dintre modalitățile de favorizare nelegală de către polițiști a autorilor de infracțiuni, este neefectuarea activității de cercetare a locului faptei, în scopul de a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a respectivilor autori.
Responsabili de derularea în acest mod a activității infracționale menționate, sunt atât polițiștii cu atribuții de organe de cercetare ale poliției judiciare, șefii lor ierarhici cât și procurorii care potrivit dispozițiilor legale care le sunt aplicabile, au atribuții de supraveghere a activității de cercetare penală efectuate de către polițiști.
Despre încadrările juridice ale celor aflați în această situație, vom scrie într-un viitor episod al acestui serial, însă este cert că încadrările sunt de natură penală.
