La 7 august 2025, România a pierdut o figură discretă, dar fundamentală pentru memoria morală a națiunii: Rodica Coposu, sora mai mică a liderului țărănist Corneliu Coposu, a trecut la cele veșnice. Odată cu ea, s-a încheiat simbolic un capitol din istoria unei familii care a plătit cu suferință, privațiuni și persecuții prețul fidelității față de libertate și democrație.
O copilărie marcată de idealuri
Steluța Lucia Rodica Coposu s-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, județul Sălaj. Provenea dintr-o familie de intelectuali și luptători: tatăl, Valentin Coposu, a fost protopop greco-catolic și participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mama, Aurelia, provenea dintr-o familie cu o puternică implicare civică și morală în viața Transilvaniei interbelice.
Fratele cel mare, Corneliu Coposu, avea să devină una dintre cele mai respectate figuri ale opoziției anticomuniste și un simbol al luptei pentru democrație în România post-decembristă.
Ani de teroare
După instaurarea regimului comunist, familia Coposu a fost ținta represiunii. Corneliu Coposu a fost arestat în 1947 și a petrecut 17 ani în închisorile comuniste, fără proces, în condiții dure și inumane. Familia rămasă în libertate a fost marginalizată, urmărită și persecutată de Securitate.
Rodica, deși tânără, a resimțit din plin efectele represiunii. A urmat Facultatea de Energetică din București, pe care a absolvit-o în 1956, și a lucrat timp de peste 35 de ani la Institutul de Studii și Proiectări Energetice, ducând o viață profesională dedicată și exemplară, dar mereu în umbra presiunii exercitate asupra familiei sale.
Sora din umbră
În timp ce Corneliu Coposu își relua activitatea politică după 1989 și devenea președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat, Rodica rămânea discretă, dar mereu aproape. A fost martora demnității cu care fratele său a înfruntat nu doar suferința în închisoare, ci și ostilitatea unor vremuri postdecembriste încă instabile.
După moartea lui Corneliu în 1995, Rodica și sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, au fondat Fundația „Corneliu Coposu”, cu scopul de a păstra vie moștenirea morală și politică a acestuia și de a educa tânăra generație în spiritul valorilor democratice: adevăr, moralitate, loialitate și iubire de țară.
Rodica a devenit președinta Fundației, implicându-se activ în organizarea de evenimente, burse pentru tineri și alte activități civice, refuzând însă orice expunere personală sau politică. A fost descrisă drept „veriga vie” care a legat generațiile de sacrificiul unei familii martirizate.
Recunoașterea publică
Rodica Coposu a fost decorată, cu Crucea Casei Regale a României de către Majestatea Sa Regele Mihai I în 2009. De asemenea, a fost numită cetățean de onoare al municipiului Zalău și al comunei Bobota. În rarele discursuri pe care le-a susținut, a subliniat mereu modestia, credința și nevoia de a pune datoria mai presus de orgoliu.
O plecare simbolică
Rodica Coposu s-a stins la venerabila vârstă de 92 de ani. A fost ultima membră directă a familiei Coposu. Cu plecarea ei, nu dispare doar o persoană, ci o punte morală între trecutul tragic al României și prezentul care are datoria să nu uite.
Ea rămâne un simbol al tăcerii demne, al curajului fără ostentație și al memoriei neclintite. Moștenirea sa, asemenea celei a fratelui său, nu se măsoară în funcții sau aplauze, ci în puterea exemplului.
Rodica Coposu a trăit discret, dar cu o demnitate care obligă. A fost sora unui om mare, dar a fost, la rândul ei, o femeie cu suflet mare, care a ales să slujească în liniște adevărul și memoria. Într-o epocă grăbită și uitucă, ea ne amintește că verticalitatea se trăiește mai ales în tăcere.
Dumnezeu să o odihnească în pace.
Familia Coposu rămâne pentru România un far moral, deasupra vremurilor.
