„Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.”

Citatul reprodus în titlul prezentului articol, îi este în mod frecvent atribuit filosofului politician irlandez Edmund Burke, însă atribuirea lui eronată, nu este de natură să îi diminueze valoarea, deoarece conținutul acestuia este de un incontestabil realism.

Din păcate, la acest moment, referirea la triumful răului este în referire la acțiunile ilicite ale unor persoane aflate în serviciul public și care prin conduita lor, arată în mod ostentativ că nu merită investiția de încredere făcută de comunitate, atunci când au fost numiți în funcțiile publice pe care le ocupă în cadrul structurilor polițienești de aplicare a legii.

Cei la care ne referim sunt polițiștii care astăzi sărbătoresc ,,Ziua Poliției Române”, în care, în mod oficial, mulți dintre ei, nu au nevoie să mai simuleze că își îndeplinesc în mod corect atribuțiile de serviciu și că ar efectua activități utile comunității.

Astăzi nu au nevoie să se prefacă și pot să arate, fără să se ferească, că ei sunt în sărbătoare, cu ocazia sărbătoririi ,,Zilei Poliției Române”.

Această realitate constituie o rară recunoaștere a unei stări de fapt în care unii polițiști, adică nejustificat de mulți, arată că poți să sărbătorești în timp ce ești plătit din bani publici ca să faci cu totul alte activități, respectiv unele utile comunității, deoarece în numeroase alte zile, deși sunt tot într-o stare identică de sărbătorire pe bani publici încasați în mod nemeritat, ei nu pot să recunoască acest fapt.

Așa cum am menționat anterior, pentru mulți polițiști, timpul petrecut în serviciul public este un motiv de sărbătoare și bucurie, în care ei încearcă să creeze aparența că ar acționa în beneficiul comunității, iar aceasta, prin intermediul instituției publice din care fac parte polițiștii, le achită drepturi bănești pentru ceea ce polițiștii lasă impresia că ar face și care din punct de vedere legal au obligația de a face.

În precedentul articol am scris despre faptul că la data de 28.05.2024 la Poliția Municipiului Sighișoara a fost înregistrată sub numărul 304 din 28.05.2024 o  plângere penală pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și abuz în serviciu de către autori a căror identitate nu era cunoscută și că, contrar dispozițiilor legale aplicabile în materie procedural-penală, polițiștii din subunitatea de poliție menționată, nu au dispus și nu au efectuat cercetarea la fața locului.

Conform dispozițiilor art. 192 din Codul de procedură penală și care privesc activitatea de efectuare a cercetării la fața locului,

,,Cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.”

Ea permite identificarea urmelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunilor sesizate și pe cele ale persoanelor care le-au săvârșit, atunci când se dorește identificarea respectivilor făptuitori.

Atunci când nu se dorește identificarea celor care au comis infracțiunile, o modalitate sigură de obținere a acestui rezultat, este aceea de a nu se efectua cercetarea la fața locului.

Aceasta este o activitate pe care polițiștii din Poliția Municipiului Sighișoara o stăpânesc și fac eforturi impresionante pentru a o duce la perfecțiune.

Într-o logică simplă, accesibilă inclusiv celor mai mulți dintre cei care își sărbătoresc astăzi ziua profesională, dacă nu dispui și nu efectuezi activitatea de cercetare la fața locului, nu există identificare de urme ale infracțiunilor comise, nu există identificarea făptuitorilor, nu există posibilitatea de a declanșa proceduri judiciare împotriva lor, nu există activități de tragere la răspundere penală a făptuitorilor, nu există necesitatea de a efectua numeroase activități judiciare de către polițiști și procurori, nu există stare de stres pentru ei și pentru făptuitori.

Singurii care au o firească stare de nemulțumire cauzată de neîndeplinirea de către polițiști și procurori a atribuțiilor profesionale, sunt persoanele ale căror drepturi și interese legitime sunt vătămate ca urmare a conduitei ilicite a celor menționați anterior.

Dar cînd în fiecare cauză în parte, există mai mulți polițiști și cam trei procurori implicați, prin acțiunile sau inacțiunile lor în aceste fapte, ce mai contează nemulțumirea și/sau nefericirea celor prejudiciați și/sau vătămați.

Dacă nu pot fi fericiți cu toții, este de dorit și de realizat starea de fericire măcar pentru cei mai mulți, adică făptuitorii cu membrii familiilor lor, polițiștii și procurorii cu membrii familiilor lor.

Revenind la aspectele concrete, prin nedispunerea și neefectuarea activității de cercetare a locului faptei în cazul plângerii penale  depuse la Poliția Municipiului Sighișoara unde a fost înregistrată sub numărul 304 din 28.05.2024, polițiștii din subunitatea de poliție menționată, au ajutat făptuitorii în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în respectiva cauză penală care a fost constituită în baza respectivei plângeri penale și a tragerii la răspundere penală a acestora.

Acești polițiști au ca șef de subunitate pe comisarul șef de poliție Cristian RĂCLARU și pe chestorul de poliție Constantin MIHALACHE ca șef al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

De ziua instituției din care fac și ei parte, ne gândim că ar fi fost frumos din partea lor și util pentru comunitatea mureșeană, ca cei doi purtători de caschetă polițienească să fi organizat o acțiune pentru căutarea competentă și prinderea criminalului Emil GÂNJ.

În acest fel ar fi demonstrat că măcar de ,,Ziua Poliției Române”, au dorința de a justifica calitatea de polițist pe care o au și de care beneficiază.

Dar având în vedere că nu se vrea și/sau nu se poate, evidențiem  actualitatea citatului atribuit lui Edmund Burke,

„Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.”  

Comisarul Moldovan

Știri recente

Politică

Actualitate

Comunitate

Copyright Tribuna Coruptiei- Toate drepturile rezervate.