Pentru cine bat clopotele la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate?

Parafrazând titlul romanului scris de Ernest Miller Hemingway, laureat al Premiului Pulitzer și al Premiului Nobel pentru Literatură, apreciem că în dimineața acestei frumoase zi de primăvară, pe fundalul stării de haos, de dezordine și de desconsiderare a dispozițiilor legale de către polițiștii din Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, este timpul pentru a alunga monotonia din existența lor profesională.

Aceasta se face nu doar pentru alungarea monotoniei produse ca urmare, așa cum există informații în spațiul public, a episoadelor lungi și intense de jocuri pe calculator practicate la stațiile de lucru ale Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, ci și pentru combaterea impresiei de aparentă impunitate a autorilor încălcărilor respectivelor dispoziții legale.

La fel ca și în romanul Pentru cine bat clopotele (For Whom the Bell Tolls) anterior  menționat, până la sfârșit nu vom afla cine vor deveni victimele acțiunilor lor ilicite, deoarece examinarea exigentă a acțiunilor și/sau inacțiunilor care sunt semnalate, justifică inițierea de demersuri legale pentru un număr semnificativ de polițiști, inclusiv din afara Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

La acest moment nu se cunoaște cu certitudine câți vor suporta consecințele încălcării dispozițiilor legale, însă unii, dintre cei care au capacitatea de a înțelege dimensiunea reală a problemelor și posibila încadrare juridică a unor fapte semnalate, au senzația că se aude un sunet prelung, rar și lent de clopote, iar sunetul nu pare să le vestească existența unor motive de bucurie pentru autorii încălcărilor.

În spiritul a ce se simte de către inițiați, apreciem că este momentul ca, comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice să fie întrebat ce are de spus despre imaginea pe care a postat-o unde a crezut el că este legal să o facă.

Cu ocazia simplei vizualizări a imaginii foto, se observă că aceasta a fost realizată prin fotografierea ecranului unui monitor al unei stații de lucru.

Pentru cei care nu cunosc, Baza de date administrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor poate fi accesată doar de la stațiile de lucru înregistrate în rețeaua INTRAPOL, care este clasificată ,,secret de serviciu”.

Fotografia fișei de evidență a persoanei prezentată în articolul de astăzi cu datele personale din conținutul acesteia anonimizate, a fost realizată prin fotografierea ecranului monitorului unei astfel de stații de lucru, după accesarea bazei de date.

Respectiva operațiune poate fi considerată, așa cum este firesc, un incident de securitate produs de către funcționarul al cărui nume apare înscris la partea superioară a imaginii unde este inscripția ,,Nistor Flavius”.

Ce atrage în mod special atenția, este faptul că imaginea fișei de evidență este postată la ora 21:01, în afara programului de lucru al unității de poliție din care face parte ,,postacul” cu preocupări ilicite nocturne.

Ce anume îl determina să divulge informații nedestinate publicității, în maniera în care a făcut-o, poate face obiectul speculațiilor, însă la ora la care a făcut-o, cel mai probabil, nu se afla în sediul structurii de poliție din care face parte și încerca să creeze aparența că face ceva noaptea, în condițiile în care în timpul zilei, conform informațiilor existente în spațiul public, practicarea jocurilor pe calculator, nu i-a lăsat prea mult timp pentru alte activități.

Aceasta conduce la concluzia logică a faptului că imaginea postată de Nistor se afla în memoria telefonului pe care îl folosește iar dacă tot are așa ceva acolo, este normal să ne gândim că nu are doar date confidențiale și nedestinate publicității.

Împrejurarea că în cadrul serviciului menționat, funcționează și Biroul de investigarea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, poate genera suspiciuni cu privire la ce este posibil ca persoane curioase, să găsească în memoria telefonului utilizat de comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice.

Problema este ușor de rezolvat, deoarece în structura Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice există și Biroul de percheziții și cercetare a sistemelor informatice.

Interesant și demn de reținut este și faptul că, despre incidentul de Securitate prezentat în prezentul articol, avea cunoștință și adjunctul directorului Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, comisarul șef de poliție Daniel FILIP, care are în coordonare Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice.

Fără a intra în detalii tehnice plictisitoare, se poate concluziona că, pentru tot ce este necesar constatării a ce s-a făcut, soluția există chiar acolo în sediul în care funcționează Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, dar cel mai probabil, inclusiv datorită multor preocupări ale celor de acolo, nu există timpul necesar pentru aplicarea în practică a ce este nevoie să se aplice.

 La fel este posibil  să fie explicația și pentru neidentificarea și neconstatarea unor eventuale situații de comportamente dezadaptive care vizează persoane ce nu au calitatea de a fi căsătorite cu polițiști.

Lăsând la o parte restul preocupărilor colaterale, este de constatat că, comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, încă are acces la informații clasificate iar coafura lui rezistă.

Asta este de natură să creeze aduceri aminte de circumstanțele în care unui director din Inspectoratul General al Poliției Române, căruia i-a fost revocat accesul la informații clasificate în condiții extrem de ,,cețoase”.

Unii șoptesc că ar fi fost o acțiune de încercare de influențare prin intermediul directorului, a soției sale care avea calitatea de magistrat.

Și pe fondul unei atitudini de ură împotriva unor persoane ce par a fi ținte nevinovate ale respectivei atitudini, mai crează și alte aduceri aminte.

TribunaCoruptiei

https://tribunacoruptiei.ro

Știri recente

Politică

Actualitate

Comunitate

Copyright Tribuna Coruptiei- Toate drepturile rezervate.