După cum se cunoaște, în perioada anterioară am prezentat în mod detaliat și insistent, situația existentă în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Inspectoratul General al Poliției Române, privind încălcarea dispozițiilor legale în materia protejării informațiilor clasificate.
Concluzia este că, așa cum se poate observa în mod facil cu ochiul liber, starea de legalitate în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate nu este una ideală și mai grav e faptul că nu este, așa cum a fost până în urmă cu câțiva ani, una măcar acceptabilă.
Prin modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale de către actuala echipă de conducere a Direcției de Combatere a Criminalității Organizate vremurile când unitatea era considerată una de elită a Poliției Române au rămas în negura istoriei instituționale, aproape ca și cum nu ar fi fost vreodată, iar celor care se confruntă cu realitățile cotidiene din D.C.C.O. și nu au activat în cadrul acesteia în acele vremuri, le este aproape imposibil să creadă că ele au existat.
La acest moment în loc să fie percepută ca structura polițienească din care unii, în mod justificat, erau extrem de mândri că fac parte, acum pare doar un loc de activitate unde unii frecventează în scopul obținerii de venituri salariale și conexe, iar alții pentru a comite, cu frecvență ridicată și fără a fi reprimați legal, diferite încălcări ale dispozițiilor legale.
În acest context se spune că cei care din 2004 au făcut în mod constant eforturi pentru îndeplinirea atribuțiilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ani după ani au avut realizări profesionale de excepție, au fost puși în situația de a renunța la continuarea activității în cadrul structurii și de a întrerupe raportul de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, devenind pensionari deși ar fi avut posibilitatea să își continue activitatea.
Cert este că la acest moment conducerea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate este reprezentată de chestorul de poliție Cătălin Bogdan ȘERBAN, comisarul șef de poliție Victor NISTOR și comisarul șef de poliție Daniel FILIP iar, conform aprecierii unora, starea de legalitate în cadrul acestei structuri, în mod sigur nu este una normală și cu atât mai mult una ideală, deoarece încălcările dispozițiilor legale comise de unii, sunt favorizate, tolerate și ascunse de alții, fapt pentru care între ce a fost și ce este în această unitate de poliție, nu sunt prea multe asemănări.
La acest moment, deși încălcările dispozițiilor legale comise de despre comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice și de alți polițiști din cadrul serviciului, pentru care există semnalări publice, sunt de notorietate, tripleta de conducere a Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, compusă din chestorul de poliție Cătălin Bogdan ȘERBAN, comisarul șef de poliție Victor NISTOR și comisarul șef de poliție Daniel FILIP, nu doar că nu au dispus/luat măsuri pentru prevenirea/constatarea faptelor ilicite săvârșite în cadrul serviciului menționat, dar nu reacționează nici înțepați cu ace ruginite la ce se cunoaște și este semnalat despre aceștia.
O astfel de situație se cunoaște că a mai existat în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, când un alt director adjunct al structurii și funcționar de securitate, în perioada 2008-2015 a fost tolerat și ocolit de toți șefii și structurile cu atribuții de reprimare a infracționalității, deși nu doar polițiștii din Serviciul de combatere a macrocriminalității economico-financiare care se afla în coordonarea lui, ci majoritatea celor din D.C.C.O. și mulți din Inspectoratul General al Poliției Române, cunoșteau că vindea informații din dosarele unității, influența cercetările în cauze penale și primea mită pentru orice se putea.
Timp de ani de zile, comisarul șef de poliție Constantin BOLBOȘANU a desfășurat ,,la vedere” activități infracționale, beneficiind de complicitatea șefilor lui și de tăcerea subalternilor, până la momentul 09.11.2015 când a fost reținut iar la un moment dat a fost și condamnat pe termen lung, așa cum merita.
Unii au tendința de a compara situația de atunci cu cea din prezent de la Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, neputând însă să facă predicții dacă va fi pusă în discuție situația unuia sau a doi adjuncți și dacă este cazul ca cineva să se gândească la eventuale măsuri preventive.
Oricum, ce pot să gândească polițiștii cu funcții de execuție despre ce cred ei că fac polițiștii cu funcții de conducere, nu este cazul să le creeze tulburări de intensitate ale somnului, dacă sunt funcționari corecți și se conformează cu strictețe dispozițiilor legale.
Oare sunt?
Din punct de vedere al legăturii directorilor adjuncți ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, comisarul șef de poliție Victor NISTOR și comisarul șef de poliție Daniel FILIP, cu comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice care este semnalat în mod repetat pentru comiterea unor încălcări ale dispozițiilor legale, unul are în coordonare serviciul menționat și nu poate nega și/sau proba că nu are cunoștință despre ce se întâmplă acolo, iar celălalt are calitatea de funcționar de securitate și niște obligații legale pe care, din motive ce necesită a fi investigate penal, nu le-a îndeplinit.
Al treilea membru al tripletei echipei de conducere, chestorul de poliție Cătălin Bogdan ȘERBAN este șeful directorilor adjuncți, comisarul șef de poliție Victor NISTOR și comisarul șef de poliție Daniel FILIP, având responsabilități majore, despre care nu sunt cunoscute informații că ar fi fost îndeplinite, în raport cu faptele pentru care comisarul șef de poliție Flavius Dorin NISTOR este semnalat public.
Pe scurt, la acest moment de început de primăvară, la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate există o situație care unii cu mintea limpede, ar aprecia că poate fi caracterizată a fi cu nivel înalt de gravitate, toți cei trei membri ai conducerii unității fiind în situația ca, în mod justificat, să își piardă accesul la informații clasificate.
Parafrazând pe marele poet ardelean George Coșbuc, putem scrie „Trei, Doamne, și toți trei” .
Pentru a nu avea impresia că eventuala rezolvare a problemelor care există în legătură cu încălcarea dispozițiilor legale în materia protejării informațiilor clasificate, va fi rezolvată cu punerea ,,batistei pe țambal”, prin chemarea și aducerea unei echipe care să efectueze un control blând, ,,de acoperire”, pentru inspiratorii și organizatorii acestei acțiuni care pare de criminalitate organizată la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, nu există vești bune.
Planul este devoalat, iar cine trebuie a fost informat despre aceste intenții și demersuri nu pot fi considerate a fi unele corecte și datorită acestei stări de cunoaștere, situația este posibil să evolueze ca în cazul lui Piedone.
O astfel de posibilitate ar putea face să fie alungată monotonia din existența unora, atunci câns ar ajunge să citească procesele-verbale de transcriere ale propriilor convorbiri, deoarece de lectura convorbirilor altora, or fi sătui.
În concluzie, relația cu doamna Liliana și cu anturajul acesteia, nu pare a mai fi ce a fost.
Asta, așa cum scrie un talentat jurnalist român de investigație, ca să se știe că se știe, fiindcă dacă știm noi, acum știu și alții.
